Viața poate lua întorsături ciudate, azi crezi ca totul este distrus, iar mai târziu primești un semn, un gest și totul se schimbă... Sunt multe lucruri care îți pot schimba viața, fără să conștientizezi pe moment: un om, un zâmbet, o lacrimă, un vis. Nimic nu este ceea ce pare, nimic nu rezistă, cu toate astea nimic nu se pierde totul se transformă. Încerci să descoperi, să înțelegi dar tot ceea ce afli, te face să te simți un nimeni asta nu pentru că nu ai fi descoperit destule, ci tocmai pentru faptul că ajungi să știi, nu întotdeauna ceea ce crezi că deții te face mai inteligent, un bun cunoscător al situațiilor, al lucrurilor...
Am 23 de ani și încerc să-mi găsesc un drum, să mă redefinesc, să mă descopăr...dar lucrurile nu sunt așa simple cum se vor a fi, nici chiar la o vârstă așa fragedă... cum tot aud de la cei apropiați mie.
Nu mă pot plânge sunt o norocoasă când vine vorba de familie și de prieteni, mai complicat este când rămâi doar cu tine...atunci situația începe să se complice, nu mă mai simt nici iubită, nici măcar împăcată cu mine însămi, da...ideea la care ajung este că nu mă simt bine în pielea mea, nu-mi accept persoana, personalitatea, este foarte greu să-ți înfrunți temerile. Iar temerile mele nu sunt deloc puține...
Crezi că ai descoperit tot ce trebuie descoperit, dar eu nu sunt nici măcar la jumătate. Toate aceste lucruri care mă frământau și nu-mi dădeau pace, sunt doar lucruri banale, care își găsesc repede rezolvare, cu atitudinea potrivită și cu puțin noroc!
Iluzia unei iubiri, dezamăgiri, prietenii ratate, uitate ... încercări de a te descoperii, toate aceste sunt lucrurile care mă fac să ma simt mică, uitată de toți...lucruri atât de mărunte în comparație cu alte probleme care macină lumea. Dar universul meu mic, sau poate egoismul meu, nu-mi dau voie să văd mai departe de ceea ce mi se întâmplă mie, asta nu înseamnă însă ca sunt nepăsătoare și indiferentă la problememle din jurul meu, ci doar că nu pot vedea mai departe și nu pot analiza altceva, până nu reușesc să-mi rezolv „problemele” mele ...încercarea mea de a mă perfecționa, de a devenii un om mai bun cu fiecare zi, de a mă autodepăși, mă fac să dau greș....să mă zbat ca un pește pe uscat... și cred că ăsta ar fi rezultatul mândriei mele, vreau să dau tot ce am mai bun, mai mult pentru a putea vedea cei din jur de ceea ce sunt în stare, nu pentru a-mi demonstra mie ca sunt bună...aici greșesc... trebuie să încetez să-mi mai pese de ceea ce văd și pot interpreta ceilalți. Dacă știu cât pot, de ce am nevoie de confirmarea celorlalți? Cu siguranță nu sunt suficient de matură cred că încă mă tem de ceea ce poate aduce maturitatea, prin urmare este timpul să-mi las deoparte latura copilăroasă și să încerc să descopăr femeia din mine!
A început ca un vis, a continuat ca un joc și s-a terminat ca o iluzie. Credeam că poveștile sunt create pentru copii, pentru a-i pregăti pentru viață, pentru că fiecare poveste, istorioară sau fabulă înglobează o morală, un subînțeles...dar poveștile se scriu și în viața reală, noi suntem protagoniștii și scenariști.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu